Geminide 2009
Curentul de meteori Geminide este un curent mai putin popular (decat Perseidele de exemplu) din cauza perioadei reci in care are loc maximul acestuia. Totusi Geminidele produc an de an o rata zenitala destul de constanta ce depaseste 100 de meteori / ora. In 2009 maximul Geminidelor are loc in dimineata zilei de 14 decembrie, iar noaptea optima pentru observarea acestui curent este 13/14 decembrie.
Geminidele sunt meteorii produsi de particulele lasate in urma de un obiect foarte ciudat numita 3200 Phaethon. Despre acest corp se crede ca ar fi in prezent un asteroid, dar ca in trecut a fost o cometa. Cu alte cuvinte, 3200 Phaethon este o cometa stinsa. Resturile de materie lasate in urma de fosta cometa Phaethon produc astazi frumosii meteori Geminide.
In anul 2009 activitatea Geminidelor debuteaza pe 7 decembrie si dureaza pana pe 17 decembrie. In toata aceasta perioada se pot observa meteori apartinand curentului Geminide. Acesti meteori radiaza dintr-o zona aflata in constelatia Gemini:
Diagrama de mai sus prezinta zona in care se afla radiantul Geminide in noaptea maximului. Meteorii Geminide au o viteza relativ mica la intrarea in atmosfera: 35 km/s.
Maximul curentului de meteori Geminide in 2009 are loc luni, 14 decembrie la ora 7 (ora oficiala de iarna a Romaniei). Astfel, noaptea maximului pentru Geminide in 2009 va fi noaptea de 13/14 decembrie (duminica/luni). Observatiile la Geminide pot sa inceapa dupa miezul noptii. Rata zenitala orara (ZHR) in perioada maximului este de 120, asa ca intr-o ora s-ar putea observa lejer 80-90 de meteori, adica in medie 3 meteori Geminide la fiecare 3 minute, dar asta in conditii de cer fara poluare luminoasa. In 2009, lumina Lunii nu perturbeaza deloc activitatea Geminidelor asa ca, in caz de vreme buna, conditiile sunt optime.
Astronomii si iubitorii cerului sunt incurajati sa iasa la observatii de meteori in noptile de 12/13 si 13/14 decembrie. Spectacolul cerului si al meteorilor va fi cu siguranta de neuitat.
Pentru observarea meteorilor se recomanda gasirea unui loc cat mai putin poluat luminos, undeva departe de luminile localitatilor pentru a putea admira spectacolul in conditii cat mai bune. De asemenea dupa inceperea observatiilor trebuie folosite doar lanterne cu lumina rosie si mai putin intense. Observatiile pot incepe in jurul orelor 23 si trebuie continuate pana la ivirea zorilor. In fiecare noapte activitatea meteorilor se intensifica inspre dimineata.
Cer senin si succes la realizarea observatiilor. Pentru detalii vizitati www.imo.net.