Ziua Astronomiei 2008

In 2008 Astronomy Day - Ziua Astronomiei are loc sambata, 10 mai. In aceasta zi speciala pentru astronomie astronomii amatori si nu numai ies in locuri publice pentru a prezenta oamenilor frumusetile cerului. De fapt deviza pe care Astronomical League a stabilit-o pentru Astronomy Day, manifestare inventata de ei, este "bringing astronomy to people" - "aducand astronomia oamenilor". Acesta este si scopul manifestarii care are loc anual candva in lunile aprilie sau mai. Ziua Astronomiei este stabilita in fiecare an in asa fel incat Luna sa fie cat mai aproape de primul Patrar. Astfel se vor putea face observatii publice la Soare, Luna si eventualele planete vizibile pe cerul de seara. Locurile de desfasurare a manifestarilor Zilei Astronomiei sunt foarte variate si in general sunt locatii publice fara implicatii astronomice: parcuri, piete, centre comerciale, etc.

    Istoria Zilei Astronomiei incepe in 1973 cand Doug Berger, presedintele Asociatiei Astronomice din Carolina de Nord, SUA, a decis ca, in loc sa convinga oamenii sa strabata distante mari pana la observatoarele astronomice, mai bine sa duca telescoape in locatii publice unde oamenii sa poate ajunge mai usor sa priveasca cerul si astrii.

    In 2008 Astroclubul SARM Sighet organizeaza un nou eveniment public cu ocazia Zilei Astronomiei in orasul maramuresean de pe malul Tisei. Manifestarile vor avea loc in Parcul Central (in fata Cinematografului Mara) incepand cu ora 17. Programul Zilei Astronomiei debuteaza cu observatii la Soare prin instrumente cu filtre speciale. De asemenea se vor purta discutii astronomice si se vor raspunde intrebarilor pe teme astronomice venite din partea publicului. Odata cu apropierea serii se va trece si la observarea Lunii pe cerul inca luminat de Soare. Luna se va afla inainte de faza de Primul Patrar, aceasta urmand sa aiba loc peste 2 nopti. Soarele va apune in jurul orei 20.30. Dupa acest moment vor continua observatiile asupra Lunii si planetelor vizibile pe cerul serii: Marte, Saturn si Mercur. De fapt obiectele care vor fi observate dupa apusul Soarelui se vor afla foarte aproape unele de altele cu exceptia planetei Mercur: Luna si Marte, despartite de o distanta de doar 2 se vor afla in constelatia Cancer iar Saturn in constelatia vecina - Leo si aceasta planeta fiind foarte aproape (aprox. tot 2) de steaua Regulus (α Leonis). Planeta Mercur se va putea observa, daca orizontul vestic va fi liber, imediat dupa apusul Soarelui fiind in perioada optima de observa in 2008. De asemenea, daca vremea si conditiile o vor permite, vizitatorii vor putea sa observe si unele constelatii aratate, bineinteles, de catre organizatori. Seara de observatii se va incheia in jurul orei 22.00.

    Astroclubul SARM Sighet invita pe toti cei interesati si care se afla in zona sa participe la aceasta manifestare. Va asteptam cu drag !

    De asemenea manifestari ocazionate de Ziua Astronomiei vor fi organizate si in alte orase ale tarii: Bucuresti, Tirgoviste, Tirgu-Mures, Galati. Imediat dupa Ziua Astronomiei voi reveni cu detalii despre cum s-a desfasurat manifestarea in 2008 in Romania.


Ziua Astronomiei in trecut

> Ziua Astronomiei 2007

 

Linkuri

> eMaramure.ro - Sighet – singura localitate din Maramures in care anual se sarbatoreste Ziua Astronomiei

> Astronomy Day Events - May 2008 - Astroleague

 

Newsletter AstroInfo

Din 17 octombrie 2003 la fiecare eveniment important abonatii sunt anuntati din timp de toate detaliile necesare observarii optime a fenomenului/evenimentului.

Pentru a va abona va rugam completati campul de mai jos: