Eclipsa de Luna din 21 februarie 2008

 

Daca vremea va fi nefavorabila puteti sa urmariti eclipsa live pe Internet. Alegeti una din urmatoarele locatii de unde se transmite eclipsa totala de Luna: Insulele Canare, Norvegia, Georgia.

In noaptea zilei de 20/21 februarie 2008 va avea loc prima eclipsa a anului 2008 vizibila din Romania si ultima eclipsa totala de Luna a deceniului intai din secolul XXI. Aceasta eclipsa va fi deosebit de frumoasa, faza de totalitate durand aproape 50 de minute. In Romania eclipsa este asteptata cu nerabdare urmand eclipsei din 3/4 martie 2007 cand conditiile meteorologice nu au permis observarea eclipsei dar si pentru ca dupa aceasta eclipsa urmatoarea eclipsa totala de Luna vizibila din Romania se va produce pe 15 iunie 2011.

Seria Saros

Eclipsa de Luna din 21 februarie face parte din seria Saros 133 fiind a 26-a eclipsa din cele 71 ale seriei. In aceasta serie eclipsa din 21 februarie 2008 este a 6-a eclipsa totala. In total seria produce 21 de eclipse totale. Diagrama de producere a eclipselor din seria Saros 133 este:

7N 13P 21T 21P 9N

Seria Saros 133 a inceput pe 13 mai 1557 cu o eclipsa la sud de umbra Pamantului si se va termina pe 29 iunie 2819 cu o eclipsa prin penumbra la nord de umbra terestra.

Luna pe cer in noaptea eclipsei

In noaptea de 20/21 februarie Luna se va afla pe teritoriul constelatiei Leo si va trece printre stelele Regulus (alfa Leonis, m=+1.35) si 31 Leonis (m=+4.37). De asemenea la doar 3 nord-est de Luna se va afla planeta Saturn (m=+0.2). Discul lunar va avea diametrul aparent de 31.5'. Luna va rasari in seara zilei de miercuri, 20 februarie la ora 17.15 la est-nord-est. Apoi, Luna va trece la meridian la ora 00.27 avand altitudinea maxima de 53. Eclipsa de Luna va incepe sa fie vizibila in jurul orei 03.00 cand pe discul lunar va incepe sa fie observata penumbra terestra. De precizat ca pentru a observa penumbra terestra e nevoie de un cer bun si experienta in domeniu. Dupa acest moment eclipsa se va desfasura conform datelor din tabelul urmator:

Momentul eclipsei Ora de iarna
Intrarea Lunii in penumbra 02h36m35s
Inceputul eclipsei partiale 03h43m19s
Inceputul eclipsei totale 05h01m10s
Faza maxima 05h26m05s
Sfarsitul eclipsei totale 05h50m57s
Sfarsitul eclipsei partiale 07h08m47s
Iesirea Lunii din penumbra 08h15m39s

Eclipsa totala de Luna din 21 februarie 2008 va avea un farmec deosebit pentru ca se produce la sfarsitul noptii terminandu-se cu apusul Lunii in crepusculul de dimineata. Astfel in Romania Luna va apune cand penumbra Pamantului se va afla inca pe discul acesteia. Totusi in zonele cu orizont vestic inalt (munti, vegetatie, etc) Luna va disparea inca in eclipsa partiala.

Desfasurarea eclipsei

Eclipsa de Luna din 21 februarie 2008 va debuta la ora 02.37 cand Luna va incepe sa se cufunde in penumbra terestra. Totusi, cum am amintit si mai inainte, penumbra nu se va putea observa pe discul lunar numai in jurul orei 03.00 cand va acoperi o suprafata suficient de mare pentru a iesi in evidenta nuanta mai inchisa a zonelor aflate in eclipsa. In acest moment Luna se va afla la sud-vest la o altitudine de 41. Dupa aceasta, eclipsa va fi tot mai evidenta prin scaderea luminozitatii discului lunar dinspre est.

Eclipsa prin umbra incepe la ora 03.43 cand estul discului lunar dispare in intuneric. Din acest moment eclipsa a inceput in adevaratul sens al cuvantului si poate fi observata de oricine si din orice loc cu cer senin si cu Luna pe cer. In acest moment Luna a mai coborat pe cer avand o altitudine de 35 si aflandu-se foarte aproape de steaua 31 Leonis. Mai precis la ora 03.45 steaua se va afla la doar 24' de centrul discului lunar si la numai 8' de limbul sud-vestic al astrului noptii. Cu ochiul liber steaua 31 Leonis se va gasi exact sub Luna aflata in eclipsa. In continuare eclipsa avanseaza si umbra Pamantului va parea ca inainteaza tot mai mult pe discul Lunii dinspre est. In realitate, in spatiu Luna se cufunda in interiorul umbrei planetei noastre apropiindu-se de eclipsa totala. Odata cu trecerea minutelor, lumina dimprejur va scadea treptat, cerul se va intuneca iar obiectele mai putin stralucitoare vor deveni tot mai evidente. Astfel, obiectele deep-sky (galaxiile, nebuloasele, roiurile de stele) se vor putea observa in conditii mai bune.

Putin dupa ora 5 (mai precis la ora 05.01) incepe eclipsa totala. Intreg discul lunar se va afla cufundat in interiorul umbrei Pamantului. Din acest moment cerul va fi la fel de negru ca intr-o noapte fara Luna si va recomand sa mai aruncati cate un ochi la obiectele deep-sky prezente pe cer. Discul lunar va avea o culoare rosiatica insa nuanta sau nuantele exacte nu se pot calcula. Culoarea exacta a Lunii in timpul eclipsei totale depinde foarte mult de starea, din acel moment, a atmosferei terestre care poate permite mai mult sau mai putin trecerea luminii rosii in interiorul conului de umbra. De-a lungul timpului au fost observate eclipse totale de Luna in care culoarea discului lunar a variat de la galben-orange, la rosu, maroniu sau chiar negru. Sa vedem ce surpriza ne rezerva aceasta eclipsa de Luna.

Faza maxima a eclipsei se va produce la ora 05.26. Luna se va afla cel mai aproape de centrul petei de umbra a Pamantului: limbul nordic se va gasi la 7' sud de axa conului de umbra in timp ce limbul sudic se va afla la doar 3' de limita sudica umbrei terestre. Astfel in acest moment pe discul lunar lumina va fi mai intensa in zona sudica iar culoarea acestuia nu va fi uniforma. De asemenea aspectul Lunii eclipsate poate varia odata cu trecerea timpului de aceea va recomand sa estimati valoarea Danjon a eclipsei de mai multe ori in timpul totalitatii. Magnitudinea eclipsei in faza maxima va fi de 1.1062. Luna se va afla deasupra orizontului vestic la o altitudine de 18.

Dupa aproape 50 de minute de eclipsa totala, la ora 05.50, Luna incepe sa paraseasca umbra terestra iar faza totala a eclipsei se termina. Discul lunar incepe sa reapara in zona estica a acestuia. Luna mai coboara spre orizont ajungand la altitudinea de 15 deasupra orizontului vestic. Simultan cu cresterea luminii Lunii la vest, la est va creste lumina crepusculului de dimineata care a inceput la ora 05.39. Cu trecerea minutelor Luna ia din nou aspectul unei seceri si se apropie tot mai mult de orizontul vestic.

La ora 6.30 Luna stapaneste orizontul vestic de la o altitudine de 6 fiind inca acoperita in raport de 50% de umbra terestra. Luna se apropie incet de apus dar si de sfarsitul eclipsei partiale. Acesta se produce la ora 07.09 dar, pentru unele zone ale tarii la aceasta ora Luna deja va fi apus (in functie de locatie si de orizontul vestic). Apusul Lunii se produce in jurul orei 07.15. Tot in jurul acestui moment la sud-est va rasari Soarele.

Eclipsa de Luna va continua si dupa apusul Lunii pana la ora 08.15 cand Luna va parasi si penumbra terestra. Cu aceasta ia sfarsit eclipsa totala de Luna din 21 februarie 2008.

Sfaturi pentru observarea eclipsei

Pentru a observa in conditii bune eclipsa de Luna din 21 februarie 2008 trebuie sa va alegeti un loc de observare unde orizontul vestic sa fie cat mai jos. Astfel veti putea observa faza partiala finala a eclipsei cat mai mult inainte de apusul Lunii. De asemenea pentru a putea admira cu adevarat spectacolul cerului din noaptea de 20/21 februarie va recomand sa va deplasati in afara localitatilor, in locuri cu poluare luminoasa cat mai mica.

In timpul eclipsei constelatiile de primavara sunt bine plasate pentru a fi observate. Astfel cerul va fi vegheat de stelele Regulus, Spica, Arcturus, Alphard (alfa Hydrae), Antares, Vega, Deneb si Altair. De asemenea si planetele vor fi prezente pe cer in timpul eclipsei: Saturn se va afla destul de aproape de Luna, Marte apune la 04.30, Jupiter rasare la 05.10, Mercur si Venus in jurul orei 06.15 fiind la o distanta de doar 4.

Pentru observarea eclipsei recomand folosirea unui instrument de orice fel: binoclu, luneta sau telescop. Bineinteles ca si cu ochiul liber totul va arata superb insa instrumentele vor arata detalii fine ale fenomenului. Incercati sa folositi grosismente cat mai mici pentru a avea o imagine de ansamblu. Eu recomand sa observati eclipsa la 30-40x dar puteti sa mergeti pana pe la 75x. E bine sa aveti campul in telescop macar 50'-55' (cam 1.7-1.8 diametre aparente lunare).

Imersiunea/Emersiunea craterelor in timpul eclipsei

Pe parcursul desfasurarii eclipsei se pot determina momentele disparitiei, respectiv, reaparitiei principalelor cratere lunare. Pentru aceasta va recomand sa folositi tabelul realizat de Fred Espenak care ofera momentele calculate pentru imersiunea/emersiunea craterelor. Pentru a avea timpul in ora oficiala de iarna trebuie sa adaugati 2 ore la valorile din tabel. Momentele imersiunii/emersiunii craterelor le gasiti aici...

Observarea eclipsei pe Glob

Eclipsa totala de Luna din 21 februarie 2008 va fi vizibila pe Glob din Europa, Africa, Oceanul Atlantic, Groenldanda, America de Nord, America de Sud si estul Oceanului Pacific.

Credits

Informatiile din aceasta pagina sunt proprietatea autorului. Acestea nu pot fi reproduse sau transmise decat cu precizarea sursei si a autorului. Altfel se incalca legea privind proprietatea intelectuala.

Date legate de eclipsa, scara Danjon si tabelul cu imersiunea/emersiunea craterelor lunare au fost preluate de la Fred Espenak (http://sunearth.gsfc.nasa.gov/eclipse/eclipse.html ).

 




Eclipse viitoare

> Eclipsa de Soare din 1 august 2008

> Eclipsa partiala de Luna din 16 august 2008

> Eclipsa inelara de Soare din 26 ianuarie 2009

 

Eclipse viitoare in Romania

Lista eclipse

> Lista eclipselor de Soare si de Luna pana in 2020

> Eclipsele de Soare si de Luna din 2021-2030

 

Lista eclipse in Romania

Observatii eclipse